Intră acum și în grupul de
Elevii suceveni care au absolvit clasa a XII-a, se pot înscrie, până vineri, 27 mai, la examenul de bacalaureat, sesiunea de vară, care va începe la data de 6 iunie şi se va termina la data de 8 iulie 2011.
“Suntem în perioada în care organizăm activităţile de încheiere în bune condiţii a anului şcolar 2010 – 2011, evident cu examenul de bacalaureat, examenul de evaluare naţională şi examenul de admitere în clasa a IX-a. La examenul de bacalaureat avem un număr de 20 de centre de examen, 6 centre de evaluare şi 7612 elevi absolvenţi. Începând de ieri s-a dat startul la înscrierea candidaţilor pentru examenul de bacalaureat, înscrieri ce se fac în perioada 23 – 27 mai. Pe lângă cei 7612 absolvenţi, la examen se vor prezenta şi absolvenţi din anii anteriori care nu au reuşit să promoveze BAC-ul. De asemenea, vor exista şi elevi care fac parte din promoţia de anul acesta care nu vor susţine Bac-ul din cauza corijenţelor, sau din alte motive”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct Vasile Monacu, din cadrul ISJ Suceava, în timpul unei conferinţe de presă.
Totodată, acesta a menţionat că metodologia pentru examene se poate găsi pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, sau pe cel al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
Potrivit sursei citate, examenul de bacalaureat va începe în perioada 6 – 8 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată în perioada 8 -10 iunie de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 13 -17 iunie de evaluarea competenţelor digitale şi în intervalul 20 – 23 iunie, de evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Probele scrise de la bacalaureat vor începe pe data de 27 iunie, cu limba şi literatura română, urmând ca în data de 29 iunie să aibă loc susţinerea probei obligatorie a profilului, iar pe data de 1 iulie, proba de alegere a profilului şi a specializării. Pe data de 3 iulie va avea loc afişarea rezultatelor, urmate de eventualele contestaţii, care vor fi rezolvate în perioada 5 – 7 iulie, urmând ca în data de 8 iulie să fie afişate rezultate finale ale examenului.
“La evaluarea naţională vor participa un număr de 9748 de elevi. Avem 29 de centre de comunicare, 161 de centre de examen şi 11 centre de evaluare. Activitatea propriu-zisă cu elevii se va desfăşura în 176 de centre de examen, în sensul în care avem şi centre care îşi desfăşoară activitatea în două şcoli diferite, adică din două şcoli am realizat un singur centru de examen”, a mai precizat inspectorul şcolar general adjunct.
Intră acum și în grupul de